Cum să Vă pregătiți corect de nuntă

Bazându-ne pe experiența noastră îndelungată în domeniul filmării nunților și a altor evenimente, putem afirma că este foarte important ca fiecare minut să fie planificat bine. O agendă Vă poate ajuta să sintetizați toate activitățile pe care doriți să le petreceți în ziua nunții.

1. În primul rând, trebuie să decideți dacă înregistrarea căsătoriei va avea loc la oficiul Stării Civile sau într-un anturaj diferit.

2. Indiferent de suma pe care ați planificat să o investiți pentru nuntă, trebuie să aveți la dispoziția Dvs. câteva mii în plus, pentru orice eventualitate.

3. Planificând ziua, rezervați puțin timp și pentru apariția unor deplasări spontane. S-ar putea să vizitați unele locuri simbolice în orașul Dvs., pe care nu le-ați inclus pe listă. De exemplu, ați putea vizita locul unde V-ați întâlnit sau V-ați ținut de mână pentru prima dată etc.

4. Este util să faceți cunoștință cu fotograful, cameramanul și moderatorul evenimentului din timp. Aceasta este important pentru ca să apreciați cât de eficient veți putea interacționa cu aceste persoane. Nu este bine să lăsați aceste lucruri pentru ziua nunții.

5. Este important să aveți numerele de telefon ale persoanelor care Vă vor ajuta într-o situație excepțională: de exemplu, un artist de make-up, frizer ș.a., pentru cazul în care cei contractați din timp nu-și vor face apariția.

6. Dacă nunta Dvs. se va petrece vara, atunci este bine să rezervați restaurantul din iarnă, pentru a Vă putea ocupa de celelalte lucruri relaxat. Acest pas este convenabil și din punct de vedere financiar. Dacă ați ales deja ziua nunții pentru anul viitor, atunci achitați avansul în anul curent, pentru că ulterior restaurantele, moderatorii, dansatorii, fotografii vor mări tarifele. În acest fel veți economisi o parte din bani. De aceea, este mai convenabil să rezervați, să Vă înțelegeți și să achitați avansul în prealabil.